Da mama paturile afara sa ia nitel vantu` saltelele astea. Sa mai zvanta chisatu` draculii!

Imi placea cand mama facea curatenie generala pana la lipeala.  Inclusiv lipeala era noua. Dupa ce facea curatenie, corect. Simteam ca traim in alta casa. Una noua, datorita varului proaspat si ”dusumelei” noi din balega si pamant galben.

– Cand vine baiatu` lu` mama acasa , gaseste baiatu` frumos in casa. Scoate mama tot. Da mama paturile afara sa ia nitel vantu` saltelele astea. Sa mai zvanta chisatu` draculii! Am facut si un vraf de pamant sa dau o bruma da lipeala sa mai stinga prafu`. Ma mai scapam in pat  dar doar cat am fost mititel . Jur pe rosu! Imi punea mama celofan cu patura peste, ”sa nu-i fie rece la baiat.” Saltelele  erau inguste si inveleam dormezele cu cate doua. Erau uzate si aveau hopuri cu arcuri iesite. Intre saltele, caci se indepartau de la atata foiala in pat, baga mama hante, boarfe vechi, pastrate de mamaie in saci pentru facut franjuri de presuri. Lumea cumpara persane din bazar din Slobozia si baba o ardea vintage! Pastra 20, 30 de saci in ultima camera, toata in paragina, captusita de sobolani din cauza boarfelor ei, motiv de scandal intre mine si ea, dupa ani de zile in care m-au luat dracii de jos si i-am pus pe foc d-am bagat-o-rosu! Acum vreo 3 ani cred ca m-am revoltat si le-am dat foc. M-a vazut inainte sa termin si in baston venea plangand si blestemand! Nu mai e apta de ani buni sa taie la foarfeca  hinele, mai mult, sa si teasa la razboi. Imaginandu-mi ca ar gasi razboi si ar putea sa-l inchirieze si sa-l bage la ea in camera. Merge in cadru in care nu vrea sa mearga pentru ca i se pare incomod. Prefera bastonul in care se propteste ca un ”L” intors. Deseori le-am zis sa le dea celor care n-au. Avem destui in sat. Sau/si sa le poarte ei caci se invesmantau in toate rapciugile lumii si hainele decente le pastrau ”de bune.” Ca ”e prea bune sa le strice.” Aha! Sobolanilor nu li se pare la fel. E, din alea lua mama si  modela dormeza.

– Nu vrei sa astepti sa te ajut si io? Zi-i lu` tata sa te ajute sa scoti paturile.

– Ieaaaaaa! Cine ma?! Ai si gasit! Tac`tu sa puie el mana! Veezi da treaba ta! Cum le-am facut o viata-ntreaga?! Fugi la scoala ca-i fara douazeci.

Cand ma intorceam pe la unu, doua, gaseam paturile pe verticala, scheletele lor; morman de saltele si presuri, si gardul acoperit de alte presuri la care batea mama cu nuiaua. Varul era deja dat pe peret si pamantul lipit. Mai repara si la sobe daca era cazul. Nu la fiecare renovare trebuia lipita soba. Iesea uneori fumul printre teracota sau pe la capacul ei. Ma dezbracam de hainele bune in sala mare si ma duceam s-o ajut. Asezam cu ea paturile dupa ce se zbanta nitel lipeala. Ma trimitea sa caut pietre si bucati de lemne sa pun sub picioarele lor pentru echilibrare. Ma stresam putin caci ne apuca seara cu ele intinse si trebuia si foc facut sa punem tv-ul sa se incalzeasca vreo doua ore, pentru vizionarea filmelor, telenovelelor si desenelor animate. Aveam un Snagov pe lampi fara capac in spate la care m-am curentat deseori incercand sa-i reglez imaginea. Avea ca patru tigari din plastic iesite din placa din spate, de care roteai. Reglai sunet, contrast, luminozitate d-acolo. Apucam sa bagam bufetul, un dulap cu vitrina in care tinea paharute mii si sertare pline cu ghemuri, surubelnite, ace, sosete, batiste, baterii, pixuri, caiete, benzi de izolat, carioci, magneti , pietre de ascutit cutite, cabluri, masinutele mele, lanterne si toate maruntaiele casei. Jos avea doua usi si in interior o bucata de pal, un raft. Acolo tineau hainele lor, ale amandurora. Mereu facute funii si mate amestecate, motiv pentru care isi lua si bataie de la barosan. Ii mai cara pumni si pentru ca nu le cosea si se uita la TV. O inteleg pe ea si ii dau dreptate ei aici. Dupa 8-10 ore in care faci munci si de muiere si de barbat, nu poti intra in casa cu ochii-n papiota si hantele handralaului care te fute la creierii capului, din cauza caruia cari tu femei apa la animale, ranesti si dai mancare, mulgi vaca, pentru ca el doarme cu capul pe masa la Ovida-n bar, sau la nea Paul Toma, ori la Doru Geangos sau la sor`sa Silica , la doi pasi de Doru. Mai bagam o masa, alta decat a tv-ului, masa normala, Snagov-ul pe el si foc in soba. Restul ramanea in marchiza, pe hol adica sau afara. Depindea de vreme. Mergeam in bucatarie sa facem cartofi prajiti si halva turceasca, si asteptam sa se incalzeasca TV-ul. Incepea Ceaiul de la ora 5 cu Marina Almasa Socaciu, sau emisiunea cu Leonard Miron ( nu-i mai stiu numele), Doar o vorba sa-ti mai spun cu Pruteanu, si incoa, mai marisor fiind, erau Esperanza , Soledad, Sunset Beach si Baywatch. Era si patul. Il bagam si pe el caci n-am fi avut unde ne culca.

Da mama paturile afara sa ia nitel vantu` saltelele astea. Sa mai zvanta chisatu` draculii!

Imi placea cand mama facea curatenie generala pana la lipeala.  Inclusiv lipeala era noua. Dupa ce facea curatenie, corect. Simteam ca traim in alta casa. Una noua, datorita varului proaspat si ”dusumelei” noi din balega si pamant galben.

– Cand vine baiatu` lu` mama acasa , gaseste baiatu` frumos in casa. Scoate mama tot. Da mama paturile afara sa ia nitel vantu` saltelele astea. Sa mai zvanta chisatu` draculii! Am facut si un vraf de pamant sa dau o bruma da lipeala sa mai stinga prafu`. Ma mai scapam in pat  dar doar cat am fost mititel . Jur pe rosu! Imi punea mama celofan cu patura peste, ”sa nu-i fie rece la baiat.” Saltelele  erau inguste si inveleam dormezele cu cate doua. Erau uzate si aveau hopuri cu arcuri iesite. Intre saltele, caci se indepartau de la atata foiala in pat, baga mama hante, boarfe vechi, pastrate de mamaie in saci pentru facut franjuri de presuri. Lumea cumpara persane din bazar din Slobozia si baba o ardea vintage! Pastra 20, 30 de saci in ultima camera, toata in paragina, captusita de sobolani din cauza boarfelor ei, motiv de scandal intre mine si ea, dupa ani de zile in care m-au luat dracii de jos si i-am pus pe foc d-am bagat-o-rosu! Acum vreo 3 ani cred ca m-am revoltat si le-am dat foc. M-a vazut inainte sa termin si in baston venea plangand si blestemand! Nu mai e apta de ani buni sa taie la foarfeca  hinele, mai mult, sa si teasa la razboi. Imaginandu-mi ca ar gasi razboi si ar putea sa-l inchirieze si sa-l bage la ea in camera. Merge in cadru in care nu vrea sa mearga pentru ca i se pare incomod. Prefera bastonul in care se propteste ca un ”L” intors. Deseori le-am zis sa le dea celor care n-au. Avem destui in sat. Sau/si sa le poarte ei caci se invesmantau in toate rapciugile lumii si hainele decente le pastrau ”de bune.” Ca ”e prea bune sa le strice.” Aha! Sobolanilor nu li se pare la fel. E, din alea lua mama si  modela dormeza.

– Nu vrei sa astepti sa te ajut si io? Zi-i lu` tata sa te ajute sa scoti paturile.

– Ieaaaaaa! Cine ma?! Ai si gasit! Tac`tu sa puie el mana! Veezi da treaba ta! Cum le-am facut o viata-ntreaga?! Fugi la scoala ca-i fara douazeci.

Cand ma intorceam pe la unu, doua, gaseam paturile pe verticala, scheletele lor; morman de saltele si presuri, si gardul acoperit de alte presuri la care batea mama cu nuiaua. Varul era deja dat pe peret si pamantul lipit. Mai repara si la sobe daca era cazul. Nu la fiecare renovare trebuia lipita soba. Iesea uneori fumul printre teracota sau pe la capacul ei. Ma dezbracam de hainele bune in sala mare si ma duceam s-o ajut. Asezam cu ea paturile dupa ce se zbanta nitel lipeala. Ma trimitea sa caut pietre si bucati de lemne sa pun sub picioarele lor pentru echilibrare. Ma stresam putin caci ne apuca seara cu ele intinse si trebuia si foc facut sa punem tv-ul sa se incalzeasca vreo doua ore, pentru vizionarea filmelor, telenovelelor si desenelor animate. Aveam un Snagov pe lampi fara capac in spate la care m-am curentat deseori incercand sa-i reglez imaginea. Avea ca patru tigari din plastic iesite din placa din spate, de care roteai. Reglai sunet, contrast, luminozitate d-acolo. Apucam sa bagam bufetul, un dulap cu vitrina in care tinea paharute mii si sertare pline cu ghemuri, surubelnite, ace, sosete, batiste, baterii, pixuri, caiete, benzi de izolat, carioci, magneti , pietre de ascutit cutite, cabluri, masinutele mele, lanterne si toate maruntaiele casei. Jos avea doua usi si in interior o bucata de pal, un raft. Acolo tineau hainele lor, ale amandurora. Mereu facute funii si mate amestecate, motiv pentru care isi lua si bataie de la barosan. Ii mai cara pumni si pentru ca nu le cosea si se uita la TV. O inteleg pe ea si ii dau dreptate ei aici. Dupa 8-10 ore in care faci munci si de muiere si de barbat, nu poti intra in casa cu ochii-n papiota si hantele handralaului care te fute la creierii capului, din cauza caruia cari tu femei apa la animale, ranesti si dai mancare, mulgi vaca, pentru ca el doarme cu capul pe masa la Ovida-n bar, sau la nea Paul Toma, ori la Doru Geangos sau la sor`sa Silica , la doi pasi de Doru. Mai bagam o masa, alta decat a tv-ului, masa normala, Snagov-ul pe el si foc in soba. Restul ramanea in marchiza, pe hol adica sau afara. Depindea de vreme. Mergeam in bucatarie sa facem cartofi prajiti si halva turceasca, si asteptam sa se incalzeasca TV-ul. Incepea Ceaiul de la ora 5 cu Marina Almasa Socaciu, sau emisiunea cu Leonard Miron ( nu-i mai stiu numele), Doar o vorba sa-ti mai spun cu Pruteanu, si incoa, mai marisor fiind, erau Esperanza , Soledad, Sunset Beach si Baywatch. Era si patul. Il bagam si pe el caci n-am fi avut unde dormi. 

Popov, Gogoasa, scheme si hormoneala. Toate-n internat la Slobozia.

 Cand a decis tata sa ma duca la scoala de ucenici , sa devin mecanic vulcanizator, inca n-aveam ombilicul zvantat si eram prea moale sa ma desprind de mamica, astfel, am decis sa fac naveta zilnic, pana la Slobozia, la scoala nr 6, de Arte si Meserii, Inaltarea Domnului, la vreo 10 minute de autogara, taman langa piata, dupa Zahana, un restaurant frumos, frumos p-atunci. Cu mocheta verde si fantani arteziene, cu un cap de leu din ciment cred, care scotea apa din gura. O alta varianta ar fi fost internatul, unul din ele,  caci la tanti Lenuta, sora mamaiei maritata in Slobozia, cu casa langa bazar, nu puteam sta, parca. Crud si fragil, am ales, cum am zis, sa vin zilnic acasa, sa ma adap la ugerul mamei – closca. Era teribil de nasol sa ma scol la 4 dimineata sa fiu la 5 in autobuz, sa imi clampane dintii-n gura ori de cate ori ma loveam de scaunul din fata mea, adormit si plin de stari de voma, caci mirosul de motorina arsa si braduleti imbibati in parfum ieftin, agatati la oglinda, ma confia. Era autobuz d-ala vechi, cu faruri rotunde, ca de VW Broscuta, dar ma multumea gandul ca o vad pe ”mama Dolores” la sfarsitul zilei, seara, cand nu ne dadea drumul de la scoala mai devreme, sa prin rata de 1.30. 

   Cam o ora faceam pana la Slobozia, cu compania lui Marius Parvu, Catalin Ceapa si a lui Viorel Popa, soferul, baiat bun, baiat din sat. Rareori mai venea si Florin Tapte, el nu cred ca era la scoala, ci muncea. Mai chicoteam, mai o injuratura, o palma peste fes aluia care adormea, o gogoasa  la patiseria de vis-a-vis de autogara, d-astea  frumoase, care faceau ziua mai suportabila. Cateodata ne vedeam si la intoarcerea in sat, in autogara, si veneam cu totii cu aceeasi rata. 

   Am dus-o asa cateva luni, vreme buna in care eram deja capiat de drumuri, program tembel, huruiala de motor, imbibat de miros de mecanic, de braduleti imputiti si zguduit de amortizoare batrane. Ma intorceam acasa, si in acelasi autobuz era si Madalin, un consatean, mai mare cu vreo doi ani, care invata tot la Slobozia, dar la liceu, nu la  Ucenici, ca mine. Mai destupat, mai cu noroc, cu drag de carte, nu stiam. M-am plans ca mi-e o lehamite de imi vine sa trag autobuzul dupa mine, plin cu calatori, numai sa nu stau eu in el. Mi-a zis sa ma mut cu el in internat, ca e caterinca, e frumos si distractie, d-astea baietesti. Nu m-a convins cu optiunile astea dar m-am dus ca uram naveta de miner batran , acrit de tarnacop. 

   Aaaaaa! Mint. Grav! Eram deja la internat cand mi-a propus el sa ma mut cu el, dar la alt internat, ala de la  Chimie, nu Constructii! Au trecut 13 ani si e fireasca uitarea. Ma intanisem cu el odata, data in care ii zisesem ca m-as duce frecand podele la internat, dar nu m-am mutat atunci cu el, nu stiu din ce motive, ci m-am mutat la Chimie. Asuprit de mai marii colegii de a unspea, fugit acasa la mama in mijlocul saptamanii, m-am hotarat sa ma mut cu Madalin, om de sat. M-am muta la Constructii, in camera cu el cred, sau parca nu din prima am locuit amandoi, unde era pedagoga doamna Balan. O doamna grasa, asa cum era Teo , si tunsa ca ea, dar bruneta de la vopsea. Il aveam coleg pe Blendea, baiat cu carte din Ghe. Doja, fiu de invatatori/ profesori, pe Gogoasa din Perieti/ CL, tranta la invatatura, dar o treapta peste mine, el era la profesionala. Era pufos, alb – branzit la piele si roscat la par, ca o meduza, flasc, dar omenos, care se purta cu geaca de piele scurta, cu elastic, raiati maro si pantofi cu catarama,  si mai tarziu ni s-a alaturat Fanica – Popov, ca avea muian de rusnac, cu mustacioara cruda, rara, incruntat, cu trening d-ala care aduna scame multe,cu trei dungi verticale, pe care-i asorta la pantofi. Coagulam frumos, rareori, iar seara mergeam la TV, la Expertul, care se dadea pe PRO TV. Ne zdruncina hormonii-n noi, caci mergeam in pijamale , si veneau si fetele. Ne lasa peda ( pedagoga). 

Dupa infierbanteala data de prezena pasaricilor, plus aia data de schemele Expertului din TV, ne alergam si loveam ca niste berbeci prosti, de ne auzea peda si ne stingea lumina cu forta. 

Adormeam fericit si incantat ca am ales sa ma mut la internat, si ofticat putin ca am pierdut luni de zile in autobuz. Su cu frica sa nu ma trezesc cu saltea cu tot in baie, sau cu kile de apa pe organism , ori hartie igienica arzanda intre destele labei. Ex

ggg

gg

Mi-a dat Costel Cataru`( Broscaru`), un pumn in barnete de m-a-ncins.

Cat am fost mic, ma jucam desoeri cu Broscarii. Fratii Broscaru. Cataru`, Danacu`, Guiu si Pantica sau Tartanu`. Toate-s porecle. Oprina e numele de familie si pe ei ii cheama in buletin , asa: Costel, Fanica, Vasile si Marian. Intre 24 si 34 de ani au. Stau la doua case si un drum de mine. Dupa doamna Mioara, drumul spre Nicoleta Ivan si varu` Cristi Fatu, Chitac, asa i-a zis tata. Faceam schimb de jucarii, mancam fasole cu telina, luam paduchi de la ei, de ma facea de balamuc domnu` Victor Florescu, ne jucam cu mingea si ne bateam de ne gaseau dracii. Ma fugareau cu cutitu`si cu pietre, ii minteam ca am jucarii noi si odata veniti in curte, ii buseam peste ochi, ma prindeau la colt sau pe garla si ma capaceau de veneam plangand la Romica Vulpe, varu` meu mai mare, ne impacam si jucam toti, impreuna cu Romica, miuta, castelu`, d-astea si nu numa`. Frumos -frumos. 

  Pe la vreo 14 ani, asa cred, ca am multe amintiri in cap si nu tim minte varsta, doar actiunile, eram certat cu Costel/ Cataru`, nu stiu de ce, dar eram pe dusmanie. Mai mult eu, ca era vanos si simteam ca ma rapune, astfel, am prin boala pe el. El nu ma busea ca ii era frica de Romica, varu` smardoi, ii altoise si ii luasera frica, si ma ocolea. Eu nu ma multumeam sa fiu ocolit, voiam sa-i sparg muianu`. Il vad intr-o zi ca trece pe strada mea, dau fuga din curte, azvarlind papucii de burete , negrii, cu arici, sa prin goneta, si strig la el, care era aproape de curtea vecinei Leanca a lu` nea Radu. N-a vrut sa se opreasca. Eu, am prins curaj, m-am gandit ca-i e frica, si alerg pana il prind din urma. El s-a intors cu fata la mine, si mergea cu spatele , indemandu-ma s-o tai de langa el. 

– Ce ma? 

– Ce ma? Esti smecher? Iti fuut unaaa! 

– Gigica pleaca d-aicea! 

– Cui ii zici tu ma asa?! Aaaa! 

– Esti smecher? Te dai mare cu Romica? 

– Baaaaaa!! Ii zic eu si-l imping in piept. N-am apucat sa las mainile jos ca m-a busit ceva cald in mijlocul fetei, la barnete, si pe el indepartat, fugind. Nu m-am trezit din ameteala bine si fugeam dupa el, nestiind de ce, caci daca se oprea, o luam la fuga inapoi, daca apucam. 

– Futu-ti mortii ma-tii! Ii strigam. Te prind io pe tine! 

M-am intors la canapeaua mea, incercand sa ma linistesc si tremurand de oftica si mai mare. Cristi Fatu, verisorul vecin, ma intreba daca mi-a dat-o bine si daca ma doare, si de ce nu i-am dat. Eram nervos si m-am dus in sopron sa iau o unealta, ceva , sa fiu smecher. Am gasit in trusa tatei de scule, un robinet vechi, l-am pus pe deste ca pe un pumnal, si am iesit in strada, stand in cur in praf, aratandu-i lu Cataru` care ajunsese acasa la el pe alta parte, stand si el in mijlocul strazii, pumnul fortificat cu robinet. 

 

 

Costel Broscaru` / Cataru`. Pumn in barnau. Robinet. Smardoieala.

  Cat am fost mic, ma jucam desoeri cu Broscarii. Fratii Broscaru. Cataru`, Danacu`, Guiu si Pantica sau Tartanu`. Toate-s porecle. Oprina e numele de familie si pe ei ii cheama in buletin , asa: Costel, Fanica, Vasile si Marian. Intre 24 si 34 de ani au. Stau la doua case si un drum de mine. Dupa doamna Mioara, drumul spre Nicoleta Ivan si varu` Cristi Fatu, Chitac, asa i-a zis tata. Faceam schimb de jucarii, mancam fasole cu telina, luam paduchi de la ei, de ma facea de balamuc domnu` Victor Florescu, ne jucam cu mingea si ne bateam de ne gaseau dracii. Ma fugareau cu cutitu`si cu pietre, ii minteam ca am jucarii noi si odata veniti in curte, ii buseam peste ochi, ma prindeau la colt sau pe garla si ma capaceau de veneam plangand la Romica Vulpe, varu` meu mai mare, ne impacam si jucam toti, impreuna cu Romica, miuta, castelu`, d-astea si nu numa`. Frumos -frumos. 

  Pe la vreo 14 ani, asa cred, ca am multe amintiri in cap si nu tim minte varsta, doar actiunile, eram certat cu Costel/ Cataru`, nu stiu de ce, dar eram pe dusmanie. Mai mult eu, ca era vanos si simteam ca ma rapune, astfel, am prin boala pe el. El nu ma busea ca ii era frica de Romica, varu` smardoi, ii altoise si ii luasera frica, si ma ocolea. Eu nu ma multumeam sa fiu ocolit, voiam sa-i sparg muianu`. Il vad intr-o zi ca trece pe strada mea, dau fuga din curte, azvarlind papucii de burete , negrii, cu arici, sa prin goneta, si strig la el, care era aproape de curtea vecinei Leanca a lu` nea Radu. N-a vrut sa se opreasca. Eu, am prins curaj, m-am gandit ca-i e frica, si alerg pana il prind din urma. El s-a intors cu fata la mine, si mergea cu spatele , indemandu-ma s-o tai de langa el. 

– Ce ma? 

– Ce ma? Esti smecher? Iti fuut unaaa! 

– Gigica pleaca d-aicea! 

– Cui ii zici tu ma asa?! Aaaa! 

– Esti smecher? Te dai mare cu Romica? 

– Baaaaaa!! Ii zic eu si-l imping in piept. N-am apucat sa las mainile jos ca m-a busit ceva cald in mijlocul fetei, la barnete, si pe el indepartat, fugind. Nu m-am trezit din ameteala bine si fugeam dupa el, nestiind de ce, caci daca se oprea, o luam la fuga inapoi, daca apucam. 

– Futu-ti mortii ma-tii! Ii strigam. Te prind io pe tine! 

M-am intors la canapeaua mea, incercand sa ma  linistesc si tremurand de oftica si mai mare. Cristi Fatu, verisorul vecin, ma intreba daca mi-a dat-o bine si daca ma doare, si de ce nu i-am dat. Eram nervos si m-am dus in sopron sa iau o unealta, ceva , sa fiu smecher. Am gasit in trusa tatei de scule, un robinet vechi, l-am pus pe deste ca pe un pumnal, si am iesit in strada, stand in cur in praf, aratandu-i lu Cataru` care ajunsese acasa la el pe alta parte, stand si el in mijlocul strazii, pumnul fortificat cu robinet. 

 

Frichi- frichi. Dana. Dude.

Pana pe la vreo 13-14 ani, daca nu mai devreme , aveam pe strada, au locuit la noi in sat,  la colt, pe dreapta cum iesi spre soseaua C.A.P-ului, cum am mai zis, de pe strada mea, fostului C.A.P, dupa tanti Mimi a lu`  nea Miti Ursachescu, fratii Gazaru. Porecla Gazaru. Ei erau din familia Zaharia. Daniela, Florin si Nuta cred, aia mica. P-alde ta-su nu mai stiu cum il cheama. A, pe ma-sa da, cred. Viorica. De omenie toti. Eu eram prieten cu Florin, blond tot, alb de blond, si nitel cu Daniela, cu care pe la vreo 9-10 ani, sau mai devreme, am intrat in W.C-ul gradinitei, unul alb de lemn. Alb de la var, cu spatele inspre nea Gheorghe Dusa, care avea in lateral o groapa cu nisip, groapa de joaca, captusita cu pietre, beceauri cred. Parca nu beceauri, era ceva mai dur, cam ca piatra. Voiam sa facem prostii. Am traversat  w.c-ul numai , caci era galagie si ditai gasca de pripasi, ca noi adica, afara.  Nita Radacina, Dan Diaconescu, Ciocoiu, astia. A trebuit sa iesim sa amanam dorinta de  frichi- frichi. De obicei saream gardul gradinitei, cat mai multi, gardul de langa w.c.-ul de la Dinamo, barul lu` nea Marian Dragnea. Avea in fata lui un stalp gros, de care ne propteam sa ne ajutam. Unii sareau sa se joace in groapa cu nisip, altii cu mingea, altii sa fure agude, dude. Erau demult si niste pomi cu dude crescuti.

 

Raceala-n gat. Casa veche. Tineret. Tigara naspa. Becuri arse. Pilota alunecoasa.

  Sunt la curs. Oamenii cu care am inceput primul curs, greseala, pe cativa  dintre ei, nu-i mai vad. Si nu i-am mai vazut nici la celelalte cursuri. Or fi renuntat de tot, de tot?  N-or fi fost noi – nouti , ci d-aia cu recuperari de cursuri pierdute? Caci se-ntampla sa nu poti fi prezent ori de cate ori se stabilesc intalniri de grup, si ai permisiunea sa ceri amanare. Dar numai amanare. Nu anulare. Se poate. E un lucru bun asta. E bine. Dar parca prea multi insi minus. Da. S-or fi lasat pagubasi. Bine, zic asa, ca nu-i paguba, ca nu platesc daca nu vor. Dar tot pierd ceva. Ca nu doar bani poti pierde in viata. 

  Ma intreb ce i-o fi determinat sa nu mai apara. Or fi avut alte asteptari? Si daca da, de la cine? De la cursanti sau profesori? Sau de la unii si altii? Adica ambele ”tabere”. Si daca de la ambele, in aceeasi masura? Sau de la unii mai putin, de la altii mai mult? Si de-i asa, de la care or fi avut mai multe asteptari? Si cati dintre ei de la unii, cati de la altii? Ce nu s-o fi mulat pe gustul lor?

Sa fie fost oare locul si conditiile partea care nu i-a satisfacut?  Dar toti, asa, intr-un glas? N-are cum! Fetele acelea, doua, vorbarete, nu pareau a nu se simti confortabil. Ba dimpotriva. Da` pot sti ce-i in mintea omului? Nu. Nici tipul cu Traducerile nu parea sa aiba vreun disconfort. Ba deloc. M-a si batut pe umar, zicandu-mi: ” Esti tare! Tine-o tot asa!” Avea entuziasm. L-am simtit.

Locul? Chiar i-or fi deranjat cladirea? De la atata lucru? Dac-o fi asa. Nu stiu. Adica, incaperea? Mobila? Caramida? Parchetul? Culorile? Toate astea? Sau doar o parte dintre ele? Dar cine pune mare pret pe astea la un curs de actorie? Despre asta-i vorba? Nicidecum! Sau poate pentru unii e. Ce? Eu stabilesc? Si presupunand ca-i asa si conteaza, ba frate, locul  e misto. E marfa! Marfa rau! Cladirea e foarte veche. Are un aer greu. Plumbuit. Infipta in timp si istorie. Scartaie sub cantitatea informatiei si a vremurilor.

 E inalta cladirea. Cu tavanul sus, inalt. Desigur ca sus e tavanul, doar nu jos, dar foarte inalt. Jos e parchetul, fireste. Ce parchet frumos! 🙂 Lemn – lemn. Lemn brut. Adica nemixat cu altele. Dar finisat. Ce finisaj frumos! Ce sa nu-ti placa? Ornamentele peretilor? Ele-s orgasmice pentru retina. Semineul e vedeta. Adevarat, culorile sunt cam inchise. Permitea nitel pastel, caci sunt cam rugoase pentru ochi, dar nu-s un impediment, deloc.  Cel mai bengos obiect e lustra. Are 8 , fii atent, 8 becuri. Opt craci ramificati, ca niste spite de roata de caruta, d-aia pe sine. Craci care au in cap 8 boluri.  In ele sunt 8 becuri. Sau nu stiu daca 8. Printre ele, sunt 3 lipsa sau arse. Or fi acolo, dar arse. Sau stricate la filet, nu neaparat arse. Nu stiu sigur caci nu pot sa ochiesc prin ele, prin boluri. Sunt din sticla mata. Ne-a dat pauza 10 minute. Fumez. Au iesit cativa la tigara si zic ca-i un moment bun sa leg prietenii. 

M-am intors de la tigara. Nu mi-a placut. Ma haraie pe gat. Pesemne ca de la raceala. Am dormit dezvelit ieri. Nu ieri. Alaltaieri. M-a inselat vremea. Era cald cand m-am culcat. Pilota am dat-o jos. Aluneca pentru ca nu-i invelita. Si are material alunecos. Dar daca -i pun husa, cearsaf, gata, e buna. Am uitat si uit mereu s-o imbrac in cearsaf. Imi amintesc noaptea si imi jur ca a doua zi, dimineata, gata, o termin. Ma scol acum si sa mor de n-o-nvelesc! 

Cer doar nitica pace! Un fir numai.

  Cer doar nitica pace, sa fiu al naibii daca vreau altceva,

De cand mi-au dat tuleii, ma altereaza  nevroza anxioasa, 

Si-oricat as incerca, si-ncerc, nu ma lepad de ea.

Cer doar nitica pace, dar permanent sa fie, zilnic,

Sa inteleg ceva din ea, pentru ca merit, sigur merit.

Daca nu eu  care  sufar imens, cine altcineva?!

Cer doar nitica pace, adevarat, nu doar, 

Ci si in cont la BRD, doar o suma de bani, 

Cat crede Universul, Dumnezeu, sau cine-mparte pacea, 

Ca e suficient sa am. 

Cer doar nitica pace, putina, catusi de putina, 

In fiecare zi, ora, minut, secunda, 

Sa ma-nsoteasca, sa fie constanta, sa curga lin,

Si ce cer eu mai mult, e ca ea sa ma tina!